duminică, 1 iulie 2018

Fotbalul german la răscruce (II)


Ținând cont de cele amintite în prima parte a analizei, două întrebări se ridică: Este fotbalul german în criză? Și dacă da, ce este de făcut? Din punctul meu de vedere, ținând cont de infrastructura materială și organizatorică a fotbalului german ar fi exagerat să vorbim de criză. Însă dacă nemții vor privi acest parcurs al naționalei ca pe un eșec întâmplător, declinul va continua și se poate ajunge la o situație de criză autentică. E suficient deja că semnalele apărute la Euro 2016 au fost ignorate, nu cred că se mai poate băga capul în nisip și acum. Și atunci ce e de făcut?



1. Împrospătarea aerului la echipa națională. De 10 ani de zile Mannschaftul joacă în mare cu aceeași jucători, cu același antrenor, cu aceleași idei tactice. E o atmosferă stătută care s-a născut inerent ca în orice construcție unde lucrurile nu se schimbă defel. Sigur că într-o asemenea conjunctură cel mai la îndemână lucru este schimbarea antrenorului. Și o spun din capul locului, dacă aș fi Joachim Löw aș demisiona pentru că eliminarea din grupe la Campionatul Mondial este în primul rând o chestiune de onoare. Nu știu dacă Löw va demisiona dar aș putea să pariez că DFB nu-l va demite. Nu neapărat pentru că i-a prelungit contractul înainte de Campionatul Mondial. Ba dimpotrivă, cred că acea decizie vorbește despre teama celor din federație că n-au ce să pună în locul lui Löw.  În momentul de față, singurul antrenor german care de departe pare capabil și pregătit să preia naționala, este Jürgen Klopp. Doar că fostul antrenor al Borussiei Dortmund este angrenat într-un proiect extrem de ambițios la Liverpool, proiect care e în plină expansiune și care a început să-și arate și roadele și este aproape imposibil de crezut că Klopp poate fi clintit acum de pe Anfield Road. În afara lui Klopp, fotbalul german mai deține doar un ”pachet” de antrenori foarte tineri care, în ciuda talentului lor precoce, nu sunt încă suficient de copți pentru națională. Tuchel, Nagelsmann, Tedesco sunt la vârsta la care au nevoie să ”ardă” zi de zi pe banca unei echipe, să acumuleze experiența unor meciuri mari în Champions League, asta pentru a putea sta pe banca naționalei. Sigur, mai există și varianta unui antrenor străin dar cei care ar putea aduce cu adevărat un plus, pentru că sunt antrenori în vârf de carieră, se află sub contracte extrem de bănoase, cu care o federație, chiar și una bogată cum e cea a Germaniei, nu poate concura. Sigur, până la urmă dacă va fi nevoită, DFB va găsi o soluție. Spre exemplu, eu l-aș vedea un om foarte potrivit pe Ralf Ragnick, care la 60 de ani are o experiență impresionantă, acoperită cu rezultate, nu doar din punct de vedere tehnic ci și managerial. Doar că Ragnick este și el prins până peste cap în proiectul RB Leipzig, unde cel mai probabil va trebui să asigure și un interimat de un an pe banca tehnică. Discuția cu un amic, purtată imediat după eliminarea de la Mondiale, mi-a revelat însă poate cea mai interesantă variantă, care ar fi...  Jupp Heynckes. Septuagenarul antrenor a dovedit în recent încheiatul sezon că este ”în vână” la fel ca întotdeauna. A refuzat prelungirea contractului cu Bayern motivând că la vârsta sa nu mai este dispus să se înfrunte cu stresul zilnic cauzat de această funcție dar, ca antrenor al naționalei ar putea beneficia de perioade lungi de liniște prin natura acestui job deci cred că, apăsând pe butoanele potrivite, ar putea fi convins. Doar că, din motive evidente, este doar o soluție pe termen scurt pentru Mannschaft. Oricum, indiferent că se schimbă antrenorul sau nu, cel mai important este ca la echipa națională să se schimbe atmosfera. Asta poate însemna un antrenor nou sau tot cel vechi dar cu metode diferite sau poate însemna un val nou de jucători (și Germania dispune de o generație de tinere promițătoare) sau combinații între acești factori.



2. Creșterea competitivității Bundesligii. La prima vedere lucrurile ar putea fi privite printr-un unghi foarte obtuz: campionat mai puternic înseamnă echipe mai bune, echipe mai bune înseamnă jucători mai buni, jucători mai buni înseamnă bani mai mulți. Deci Bundesliga ar avea nevoie de bani mai mulți și asta ar rezolva problema. Doar că lucrurile sunt puțin mai complicate. Din punctul meu de vedere Germania nu trebuie, cu niciun preț, să renunțe la regula 50+1 care guvernează managementul cluburilor. Într-un fotbal din ce în ce mai artificial, mai comercializat și mai alterat de aspectul economic, Germania e o oază de aer proaspăt în care cluburile chiar sunt faptic și nu doar simbolic, o expresie și o extensie a comunităților. Acest lucru nu trebuie să se piardă dar asta nu înseamnă că fotbalul german trebuie să se complacă într-un fatalism narcisist de tipul ”acceptăm că suntem mai slabi pentru că nu ne vindem„. Lipsa infuziei de capital provenit din zone ca Golful Persic, SUA sau spațiul ex-sovietic, poate fi compensată prin implicarea mai bună a resurselor locale (este de exemplu de neconceput ca un centru economic de forța Hamburgului să stea în mediocritate din punct de vedere fotbalistic) și mai ales printr-un management de calitate superioară. Diferența dintre Bayern și restul cluburilor din Bundesliga constă tocmai în competența managerială dovedită neîntrerupt în cazul bavarezilor. E foarte greu să îți recâștigi competitivitatea după ce ajungi în pragul falimentului (precum Borussia Dortmund) sau după ce faci erori manageriale care sabotează succesele precedente. Fotbalul german nu se va ridica atâta timp cât în mod constant echipe ca Schalke, Bayer Leverkusen sau Borussia Mönchengladbach nu-și vor consolida an de an pozițiile în topul fotbalului german ci vor recădea în mediocritate de unde vor trebuie să își reia munca sisifică. Este foarte greu să fi competitiv atâta timp cât arăți către lupul cel rău (Bayern) dar nu vezi că an de an pierzi GRATIS fotbaliști de calitate, lucru care îți blochează dezvoltarea. Cred că aici, pe partea de competență managerială a cluburilor, fotbalul german are nevoie rapidă de un upgrade.



3. Regândirea sistemului de selecție a jucătorilor. Aici mă întorc la prima parte a analizei, în care constatam că Germania nu mai are jucători muncitori, eficienți și ”răi” în sensul bun al cuvântului. Și cred că aceștia ar trebui căutați mai cu atenție în sistemul de selecție atât de performant și bine organizat al fotbalului german. Nu spun că jucătorii tehnici și orientați spre jocul combinativ ar trebui să fie puși în paranteză. Dar poate n-ar strica să vedem că la cluburi și apoi pe cale de consecință și la națională apar și fundași centrali care poate nu ies din apărare ca Hummels, nu dau diagonale de 60 de metri ca Boateng dar nici nu gafează sau nu lasă să treacă nimic în spatele lor, poate n-ar strica să vedem mijlocași centrali care nu dau 10 goluri pe sezon dar mătură cu eficiență spațiul din fața apărării, poate n-ar strica să vedem mijlocași care se încăpățânează să verticalizeze sau să tragă constant la poartă de le 20-25 de metri și, mai ales, poate n-ar strica să vedem atacanți de gura porții care sunt un coșmar pentru fundașii adverși prin forță și chiar gabarit și care să nu aibă nevoie de 5-6 ocazii pentru a marca. Generația care a luat titlul mondial în 2014 a fost un mix reușit care a îmbinat aplecarea spre posesie și joc tehnic cu aceste vechi și bune tradiții ale fotbalului anglo-saxon. Cred că scouterii care periază fiecare colț al Germaniei ar trebui să înceapă să urmărească cu precădere acest tip de jucători pentru a readuce echilibrul în fotbalul teuton.



Dar poate cel mai important lucru, și aici nemții chiar sunt mai pricepuți decât oricine, e ca fotbalul german să își traseze un obiectiv și o strategie pe măsură pe termen mediu. Personal sunt sceptic că Germania va reuși să câștige titlul european peste 2 ani sau titlul mondial peste 4 ani. Nemții însă sunt în plină campanie pentru a obține găzduirea Euro 2024. Dacă reușesc, au timp ca în 6 ani să construiască o generație care să ofere din nou celor ce iubesc Mannschaftul senzația plăcută a cuceririi unui trofeu.



sâmbătă, 30 iunie 2018

Fotbalul german la răscruce (I)


Faza grupelor de la Campionatul Mondial din Rusia a fost caracterizată în primul rând de evoluția sub așteptări a marilor favorite. În ciuda acestor evoluții modeste însă, aproape toate au reușit până la urmă să se califice mai departe; cu o excepție: campioana mondială, Germania. Explicațiile  pentru eșecul de proporții al Mannschaftului sunt multe și țin atât de factori legați direct de prestația de la Campionatul Mondial cât și de cauze cu rădăcini mai profunde. O să încep cu cele mai vizibile:



1. Forma slabă prin care au trecut numeroși componenți de bază ai echipei tocmai în perioada cea mai importantă a sezonului: Boateng, Khedira, Kroos, Özil, Müller, Draxler, Werner, Gomez, Gündögan, au fost departe de forma lor obișnuită. Fie că au fost influențate de accidentări recente, de oboseala fizică și psihică acumulată după un sezon epuizant cu echipele de club ori de alte cauze mai puțin cunoscute, evoluțiile sub așteptări ale unui număr atât de mare de fotbaliști nu aveau cum să nu se reflecte în jocul și rezultatele echipei.



2. Lipsa de reacție ori deciziile neinspirate luate de Joachim Löw. Încă din perioada de pregătire s-a văzut, în amicalele cu Austria și Arabia Saudită, că Germania are probleme serioase de exprimare, în ceea ce privește siguranța defensivă, ritmul și eficiența jocului de construcție. Antrenorul Mannschaftului a dat asigurări că situația e sub control că aspectele negative sunt rezolvabile și că la startul turneului Germania va fi pregătită. N-a fost deloc așa. Încă din primul meci naționala lui Löw a părut surprinsă de propriile slăbiciuni și de faptul că adversarii opun rezistență. Am văzut în prima repriză a meciului cu Mexic un antrenor panicat și total depășit de evenimente, care în prima jumătate de oră n-a fost capabil să ia nici cele mai simple decizii pentru a pune ordine în haosul din defensiva echipei sale. A urmat apoi multă confuzie și o sarabandă a deciziilor proaste care au pus în umbră și cele câteva reușite care s-au întrevăzut în a doua repriză a meciului cu Suedia. N-am înțeles de ce Özil, lăsat firesc pe bancă în meciul cu Suedia, a fost reintrodus în ultima partidă. N-am înțeles de ce n-a fost păstrat sistemul de joc din a doua parte a meciului cu Suedia și pentru partida împotriva coreenilor în condițiile în care părea că în formula cu doi atacanți Germania și-a regăsit verticalitatea, viteza și forța de penetrare. Cum la fel nu am înțeles de ce în locul lui Müller (lăsat și el corect pe bancă după două partide extrem de slabe), împotriva Coreei de Sud nu a fost introdus Julian Brandt care nu doar că juca pe postul său de bază dar a și produs pericol de fiecare dată când a intrat pe teren în precedentele partide. Löw a preferat să-l titularizeze acolo pe Goretzka, asta deși acesta nu doar că nu a jucat pe acel post dar e evident că nu are calități pentru el.



3. Lipsa de leadership în echipă. În acest moment naționalei Germaniei îi lipsește tipul de jucător care în momente de criză să ia taurul de coarne în vestiar și pe teren, să își asume responsabilități, să aibă caracterul necesar pentru a risca și pentru a-și inspira coechipierii. Așa cum erau de exemplu Schweinsteiger, Podolski, Mertesacker sau Lahm, asta ca să dau câteva exemple doar din trecutul apropiat. În afară de Hummels, naționala Germaniei e compusă din jucători care par fie introvertiți fie prea civilizați, fie fără influența necesară în vestiar. Senzația era aceea că Germania avea nevoie de 2-3 ”golani” care să trezească vestiarul dintr-o stare de amorțeală profundă. Mai trist este că acestă lipsă de atitudine s-a văzut și în jocul efectiv. În cel mai greu moment, anume în partida cu Coreea de Sud, n-am văzut jucători care să riște, să ia faze pe cont propriu. Am văzut în schimb o serie interminabilă de pase cuminți la cel mai apropiat coechipier sau de centrări la alibi. Parcă fiecare jucător prefera să facă lucrul de bază lăsând responsabilitatea următorului coechipier care ajungea în posesia mingii.



Iar acum să trecem și la cauzele mai profunde care, dacă ar fi fost luate ”în piept” din timp poate nu s-ar fi ajuns la acest dezastru:

1. Criza de identitate a fotbalului german. Timp de decenii acesta a trăit la umbra unor concepte ca muncă și eficiență, care au făcut din Germania o echipă respectată dar niciodată iubită. Germania însăși credea că a descoperit Graalul succesului etern doar că la începutul anilor 2000 nemții s-au trezit dintr-un somn adânc și au constatat că din punct de vedere tactic și organizatoric cam toate forțele europene și mondiale i-au depășit. A urmat marea reformă de la mijlocul anilor 2000 din fotbalul german și Mannschaftul nu doar că și-a regăsit gloria dar a devenit chiar o echipă plăcută și admirată pentru stilul său de joc (asta cu excepția consumatorilor de clișee). Problema e că încercând să urmeze și să perfecționeze trendul fotbalului posesie, de inspirație spaniolă, nemții au trecut în extrema cealaltă iar în momentul de față par a fi o copie nereușită a ”Furiei Roja”. În ultimii 10 ani Germania n-a mai crescut fundași de tipul Zidului Berlinului, mijlocași ”fără mamă și fără tată” sau atacanți care înscriu trei goluri din două ocazii. Atât naționala cât și echipele de club germane sunt blindate de jucători foarte tehnici, foarte competenți în jocul combinativ dar cărora le lipsesc exact ingredientele care au făcut din germani o forță de-a lungul timpului: spiritul de sacrificiu, disponibilitatea de a munci în noroi și, mai ales, eficiența. Încercați doar să vi-l imaginați pe Özil în echipa și mai ales în vestiarul echipei care câștiga titlul mondial în 1990.



2. Competitivitatea tot mai scăzută a campionatului intern. De ani de zile Bundesliga este ruptă între Bayern München și restul echipelor. De la an la an performanțele echipelor germane în cupele europene sunt tot mai rare. Ba mai mult, în ultimii 2-3 ani s-a pulverizat până și polul secund de putere care se coagulase în spatele bavarezilor. Bundesliga trimite an de an în Europa contingente aproape integral schimbate. În aceste condiții jucătorii de top germani pe care-i dă campionatul intern, vin la echipa națională cu un bagaj tehnic interesant însă cu lacune mari de experiență în ceea ce privește duelurile tari și situațiile de presiune autentică. Cu siguranță nu este întâmplător faptul că la un an după ce Bundesliga a dat ambele finaliste ale Champions League, Germania a câștigat titlul mondial în Brazilia. E suficient să observăm panta descendentă abruptă pe care se află cluburile germane începând de atunci și putem face ușor legătura cu evoluția echipei naționale din Rusia.




În partea a doua o analiză a soluțiilor posibile pentru ieșirea din acest punct mort.

marți, 5 iunie 2018

”Misteriosul” caz al lui Leroy Sane


Am asistat ieri la o adevărată isterie online cauzată de decizia lui Joachim Löw de a nu-l include pe Leroy Sane în lotul Germaniei pentru Campionatul Mondial din Rusia. Precizez din start că sunt adeptul exprimării opiniilor critice și de asemenea nu cred că există profesionist infailibil, nici măcar antrenorul campioanei mondiale nefiind în această situație. De altfel, chiar eu mi-am exprimat părerea că în ceea ce privește alegerea portarului, l-a și preferat pe Bernd Leno și nu pe Kevin Trapp. De aici însă și până la avalanșa de ironii, acuzații de incompetență și chiar prostie, venite din partea unor microbiști de fotoliu, că până la urmă asta suntem imensa majoritate a celor care comentăm pe rețelele de socializare, distanța e lungă. Nu încerc în rândurile următoare să-i iau apărarea lui Joachim Löw deoarece ar fi ridicol în condițiile în care performanțele șvabului vorbesc de la sine (mai bine de un deceniu la cârma naționalei, un titlu mondial și niciun turneu final încheiat înainte de faza semifinalelor), ci încerc să scot la suprafață mecanismul logic care a stat în spatele deciziei privitoare la Sane, una care, iertați-mi aroganța, nu e chiar atât de surprinzătoare pentru cineva care urmărește fotbalul german cu atenție.



Așadar haideți să facem o trecere în revistă a punctelor care trebuie bifate de un jucător care are pretenția să fie în lotul pentru Campionatul Mondial al unei echipe care vizează titlul mondial și să vedem cum se încadrează în fiecare dintre acestea fotbalistul lui Manchester City.

1. Calitatea individuală. E fără discuție punctul de pornire al oricărei discuții pentru că fără a avea calități tehnice incontestabile n-ai ce să cauți într-o mașină de fotbal precum cea a Germaniei. Și da, din punctul ăsta de vedere, Leroy Sane e un jucător care are calități dovedite: tehnică sclipitoare în regim de viteză, rapiditate în deplasare și execuții, imaginație. Sunt calitățile care l-au adus la Manchester City, acolo unde s-a impus în echipa lui Pep Guardiola. Mai mult decât atât, în acest sezon a fost ales cel mai bun jucător tânăr din Premier League. Așadar până aici toate bune și frumoase.



2. Forma de moment. O condiție extrem de importantă deoarece calitățile individuale nu au valoare decât dacă sunt exprimate în teren. Orice jucător traversează crize de formă; fie că au la bază cauze fizice sau mentale, aceste crize sunt vizibile sub forma unei serii de meciuri în care jucătorului nu-i iese nimic pe teren. În economia unui campionat național care durează un an de zile, astfel de crize de forme nu sunt atât de grave. Ele de obicei nu sunt prelungite și pot fi mascate de meciuri împotriva unor adversari mai slabi sau de posibilitatea de a recupera punctele pierdute. Un Campionat Mondial este altceva însă. În acele 3-4 săptămâni cât durează competiția, ca antrenor ai nevoie ca un jucător să fie dacă nu în vârf de formă măcar într-una care să-l facă funcțional. Nu ai timp de așteptare și nici marjă de eroare în condițiile în care în afara poate a unui meci din grupă, toate celelalte sunt decisive. Ei bine aici încep problemele pentru Sane. În amicalele din primăvară puștiul a dezamăgit crunt: intrat în locul lui Draxler în meciul cu Spania, jocul extremei de la City a șocat prin subțirime în contrast cu cel al coechipierului său de la PSG. Peste doar câteva zile Sane a jucat titular cu Brazilia dar în dreptul realizărilor sale din acel meci a stat un mare 0. Întors la echipa de club, Sane a ratat din punct de vedere al jocului personal cel mai important moment al primăverii pentru echipa lui Guardiola, dubla cu Liverpool din Champions League. În ambele meciuri, Sane a fost ținut la respect de colegul său de generație din echipa cormoranilor, Trent Alexander Arnold, jucător mult mai puțin cunoscut și mediatizat la acel moment. Finalul sezonului și scurta vacanță din păcate n-au reparat lucrurile pentru Sane. Dacă meciurile de pregătire cu Spania și Brazilia pot fi caracterizate ca dezamăgitoare, amicalul cu Austria de sâmbătă a fost de-a dreptul catastrofal. În ora de joc pe care a avut-o la dispoziție, Sane a ”reușit” contraperformanța nu doar de a greși aproape toate mingile ci și cea de a lua toate deciziile eronate din punct de vedere al dezvoltării fazelor, pe care le putea lua; un semn nu alarmant ci de-a dreptul edificator pentru faptul că tânărul jucător nu se află deloc în ipostaza de a-și putea etala calitățile despre care am vorbit la primul punct.



3. Atitudinea. De foarte multe ori este o cauză a crizei de formă. Nu vreau să speculez că este o teorie validă și în acest caz dar pot să comentez pe ceea ce s-a văzut. La Sane au fost deranjante în această primăvară nu doar nerealizările ci și conduita sa din teren. Introdus titular cu Brazilia, meciul în care ar fi avut ocazia să își câștige chiar titularizarea în echipă, Sane a avut o atitudine inexplicabilă: a alergat puțin, a fost apatic, a cedat ușor la fiecare moment dificil al meciului. Chiar dacă nu a fost nominalizat, a fost ținta transparentă a declarațiilor tăioase făcute de Toni Kroos după meci, referitoare la ”lipsa de determinare sau de implicare a unora”. De asemenea, sâmbătă în amicalul cu Austria, după o primă repriză execrabilă, Sane a fost surprins de camerele video hârjonindu-se cu Özil pe culoarul de la vestiare înainte de începerea părții secunde a meciului. Toate aceste indicii duc cu gândul la o stare mentală de autosuficiență în care jucătorul s-a culcat pe laurii unei prime părți de sezon foarte bune și a crezut că titlul obținut cu Manchester City îi garantează automat locul în lotul pentru Rusia. Ori asta ar fi fost o problemă pentru orice antrenor, nu doar pentru Löw, din două motive: primul e acela că un turneu final e un ”război” pe parcursul căruia echipa trebuie să aibă starea mentală a unei trupe de commando descinse în mijlocul unei șerpării de inamici și care nu are decât varianta îndeplinirii misiunii iar al doilea acela că nu îți poți dori în lot un jucător care nu are ambiție și care se mulțumește doar să prindă lotul și să facă o excursie în Rusia. Pentru că nimici din atitudinea lui Sane nu a lăsat să se vadă că și-ar fi dorit mai mult. Iar dacă punem în oglindă atitudinea ”concurenței” atunci lucrurile sunt cu atât mai clare; Julian Brandt, pe lângă calitățile sale, a arătat cu fiecare ocazie că e un jucător care ”fierbe” de dorința de a-și câștiga locul în națională: aleargă, se implică în fiecare fază, caută mingea, și ”caută” pe tot terenul, în concluzie, face tot ce ține de el să ia ochii antrenorului.

4. Relevanța tactică și versatilitatea. La un Campionat Mondial ai dreptul să ai în lot maxim 23 de jucători, dintre care 3 portari. În condițiile în care pot interveni accidentări, suspendări sau necesitatea de a modifica modulul tactic, un antrenor trebuie să fie foarte atent la echilibrul acestui lot. Prin ce se traduce asta? Să ai pe fiecare post suficient de mulți jucători ca să ai acoperită acea poziție dar cu niciunul în plus pentru că asta se traduce automat prin dezechilibru pe altă post. Din punctul ăsta de vedere extrem de avantajați sunt jucătorii care pot evolua eficient pe 2 sau chiar 3 posturi și care se pot adapta la adaptările tactice solicitate de pe bancă. Din păcate nu este cazul lui Sane care nu poate evolua la un standard de calitate decât în poziția de aripă stângă. Ei bine pe poziția aceea Löw îi are pe Draxler și Reus și e logică întrebarea dacă era de dorit ca tehnicianul Mannschaftului să mai ia încă un jucător pe aceeași parte de teren. Și prin prisma asta Sane a pierdut lupta cu alți doi jucători aflați într-o așa zisă zonă gri a lotului: Brandt e un fotbalist care poate evoluat pe tot frontul ofensiv, și în dreapta și în stânga și în spatele vârfului iar Rudy e un jucător care a beneficiat de faptul că pe poziția de mijlocaș central Germania mai avea doar 3 jucători (Khedira, Kroos, Gündögan) pe două locuri.



5. Statutul în echipă. Nu-i un criteriu decisiv dar contează. Sunt jucători care au contribuit de-a lungul timpului într-o măsură palpabilă la succesul echipei și au dovedit că antrenorul și colegii se pot baza pe ei. E, dacă vreți, poate un capitol aproape sentimental, care nu prea funcționează la naționala Germaniei că altfel Götze era măcar în lotul lărgit. Dar chiar dacă ar fi funcționat, vedem că nici aici Sane n-a reușit să puncteze. Puștiul se află de 3 ani în circuitul naționalei timp în care a evoluat în 12 partide; nu are niciun gol marcat, singura realizare fiind un assist într-un meci cu Azerbaidjan. A avut și ghinionul să piardă din cauza unei accidentări Cupa Confederațiilor din vara trecută, competiție la care alți colegi de generație (Werner fiind cel mai bun exemplu) au reușit să puncteze decisiv în ceea ce privește statutul lor în echipă. O națională precum cea a Germaniei e o mică ”junglă” în care lupta de a-ți câștiga un loc e dură, permanentă și bazată strict pe ceea ce realizezi acolo și nu la echipa de club. Iar Sane deocamdată n-a reușit să își câștige locul în acest mediu extrem de concurențial.



Ținând cont de toate aceste aspecte detaliate mai sus, mie unuia, decizia lui Joachim Löw, de a nu-l include pe Leroy Sane în lotul pentru Campionatul Mondial, mi se pare logică. Șvabul are niște criterii clare de selecție: realizările din teren, munca și determinarea în pregătire și spiritul de echipă. Conform acestor criterii, antrenorul Campioanei Mondiale a mai luat recent și alte decizii care i-au fost puse sub semnul întrebării: l-a lăsat în afara lotului lărgit pe Mario Götze, ale cărui prestații au fost departe de cele care l-au consacrat ca un star al fotbalului, de asemenea nu l-a convocat pe Sandro Wagner, un tip egocentric care a arătat în multe situații că se pune pe sine înaintea echipei și a insistat cu succes în încrederea în recuperarea lui Manuel Neuer în condițiile în care mai toți specialiștii și ”părerologii” au decretat că nu mai are cum să revină în timp util la parametrii necesari participării la Campionatul Mondial. Evident, pentru toate aceste decizii, Joachim Löw și-a asumat răspunderea. Dacă Germania se întoarce acasă cu trofeul criticii se vor declara învinși însă în caz contrar tehnicianul va fi ”răstignit” pentru fiecare dintre aceste decizii, inclusiv cea care îl are ca subiect pe Sane. Dar, până la urmă, nu intră asta în fișa postului fiecărui antrenor?



p.s. Și ca să închei într-o notă amuzantă, vă prezint mai jos, un comentariu descoperit pe Twitter, care punctul pe i din punctul meu de vedere:



luni, 28 mai 2018

Pregătiri pentru Mondial

Echipele calificate la Campionatul Mondial intră pe ultima sută de metri a pregătirilor. Astăzi începe seria amicalelor premergătoare Campionatului Mondial. Iată programul:


LUNI 28.05
14.00 COREEA DE SUD - Honduras
19.00 NIGERIA - RD Congo
21.15 Turcia - IRAN
21.45 PORTUGALIA - TUNISIA
21.45 Italia - ARABIA SAUDITĂ
22.00 FRANȚA - Irlanda (Digi Sport 2)
MARȚI 29.05
04.00 MEXIC - Țara Galilor
MIERCURI 30.05
02.00 ARGENTINA - Haiti
04.00 PERU - Scoția
05.00 PANAMA - Irlanda de Nord
13.00 MAROC - Ucraina
13.25 JAPONIA - Ghana
21.45 Austria - RUSIA
JOI 31.05
21.00 Luxemburg - SENEGAL
VINERI 01.06
14.00 AUSTRALIA - Cehia
14.00 COREEA DE SUD - Bosnia și Herțegovina
19.00 EGIPT - COLUMBIA
19.00 TUNISIA - Georgia
22.00 FRANȚA - Italia
SÂMBĂTĂ 02.06
19.00 Austria - GERMANIA
19.15 ANGLIA - NIGERIA
20.45 SUEDIA - DANEMARCA
21.00 ISLANDA - Norvegia
21.45 BELGIA - PORTUGALIA
DUMINICĂ 03.06
03.00 MEXIC - Scoția
21.00 ARABIA SAUDITĂ - PERU
21.00 BRAZILIA - CROAȚIA
21.45 COSTA RICA - Irlanda de Nord
22.00 SPANIA - ELVEȚIA


duminică, 27 mai 2018

Spaniola este în continuare limba oficială a fotbalului

Sunt prea obosit după o noapte foarte lungă şi frumoasă (mulţumesc LFC Arad... again!) pentru o analiză foarte sistematică a finalei de aseară, dar o să încerc câteva gânduri:


Real Madrid a câștigat pentru a 12-a oară cel mai important trofeu pentru un club de fotbal și pentru a treia oare consecutiv UEFA Champions League. Indiferent de circumstanțe și de aspecte extrafotbalistice, este fabulos! Dincolo de antipatii sau simpatii, faptele arată că e cel mai mare club din istoria fotbalului. Nu cel mai frumos, nu cel mai iubit dar fără discuție cel mai mare.


Gareth Bale e un fotbalist mult subapreciat și comparabil din punct de vedere al ghinioanelor provocate de accidentări, poate doar cu Marco Reus. Și nu o spun doar pentru că aseară a marcat un gol sublim. O spun pentru că e un jucător care atunci când e 100% din punct de vedere fizic poate decide prin execuții și impact asupra echipei, cele mai mari meciuri. Aseară nu a fost prima dată când a făcut-o.


Principala cauză a înfrângerii cormoranilor cred că e subțirimea lotului. Liverpool a dus această campanie cu vreo 13 jucători de calitate. Pe doi i-au pierdut din cauza accidentărilor în această primăvară (Can a fost recuperat doar teoretic din moment ce a intrat doar spre final) așa că aseară au stat în 11 oameni mari și lați. Accidentarea lui Mo Salah nu i-a privat pe cei de la Liverpool doar de cel mai bun jucător ci, mai grav, l-a obligat pe Klopp să schimbe sistemul din clasicul 4-3-3 în 4-4-2 pentru simplul motiv că nu avea nicio aripă capabilă să intre eficient în teren și să înlocuiască rotița pierdută din mecanism. Din acel moment Liverpool a pierdut enorm din capacitatea de pressing și verticalitate iar Realul a putut să urce mult mai confortabil cu fundașii laterali și să pună stăpânire pe joc.


De obicei sunt empatic cu jucătorii care fac o eroare individuală gravă. Se poate întâmpla oricui și îmi e greu să nu mă pun în pielea unui om care pățește așa ceva și să nu îmi dau seama cât de traumatizantă poate fi o asemenea conjunctură. Ce a făcut însă Karius aseară ar trebuie să-l pună serios pe gânduri pe Klopp. Dacă ar fi fost doar prima gafă și Realul ar fi câștigat pe acea greșeală se aplicau rândurile de mai sus. Pentru mine este însă total inexplicabil cum tu ca portar, după ce ai fost ”scos” de colegii care au reușit să egaleze și să-ți anuleze eroarea, comiți apoi una și mai mare. Pentru că pot să înțeleg neatenția de la primul gol dar... să vezi o minge care vine de la 40 de metri și totuși să te lași surprins de ea... aici cred că e vorba de incapacitate de concentrare și o stare mentală total improprie pentru un meci cu o asemenea încărcătură. E foarte greu pentru echipă să poată avea încredere în acest portar la următorul meci de calibru. Ori psihologic, lipsa de încredere a unei echipe în propriul portar poate fi un factor devastator în exprimarea acesteia.


Dincolo de dubla lui Bale, pentru mine omul finalei e Luka Modric. Croatul a fost pe tot terenul, l-a arat și în lungime și în lățime, a închis culoare, a recuperat baloane, a pasat, a centrat, a dublat, a adus superioritate numerică pe fază ofensivă, a fost incredibil și impecabil. Iar asta în condițiile în care a avut de suplinit o zi mai proastă a lui Toni Kroos. De la Liverpool mi-au plăcut Mane, Milner și Arnold.


Ceea ce-a făcut Ramos în duelul cu Salah este incalificabil și degradant pentru el ca profesionist și mai ales ca om. Că fundașul central al naționalei Spaniei are un joc murdar (care înseamnă altceva decât dur) știam. Că e un tip fără scrupule în a manipula un rezultat m-am convins la hențul acela infam de pe linia porții din meciul cu Borussia Dortmund. Dar n-am crezut că va merge până acolo încât cu bună știință să își scoată din joc un adversar căruia posibil să-i fi compromis și participarea la Campionatul Mondial. Pentru mine unul reluările au fost edificatoare: Ramos nu doar că i-a prins brațul lui Salah, ceea ce era cumva în limitele acceptabile ale unui fault de joc, dar se vede cum i-l smucește. La dinamica și viteza fazei asta înseamnă risc maxim de accidentare gravă iar căderea egipteanului pe umăr cred că a fost doar bomboana de pe colivă. Îmi pare rău doar de faptul că din nou karma a lovit unde nu trebuia. Carvajal chiar era ultimul om din echipa Madridului care merita să i se întâmple așa ceva. Și la modul în care a reacționat îmi e teamă să nu fie și în cazul lui o accidentare care să-i anuleze excursia în Rusia.


În sfârșit un meci important al Realului după care nu prea avem ce vorbi de arbitraj. Sigur, și mie îmi e curios cum de la faza cu Ramos și Salah nu s-a dictat nici măcar fault dar oricum, chiar dacă ar fi văzut-o, nu cred că sârbul ar fi putut acorda mai mult de fault și cartonaș galben. În rest decizii bune și foarte bune, manieră liberă și discretă de arbitraj și mai ales echidistanță.


Cum am învățat încă din școală că orice text trebuie să aibă musai o încheiere încerc să mă gândesc ce lucru ”important” aș putea spune pe final. E greu să mai spui ceva după o finală în care este reconfirmată dominația covârșitoare a unei școli de fotbal care subjugă lumea balonului rotund de 10 ani încoace, cu mici excepții. Începând cu anul 2008 Spania câștigă pe bandă rulantă toate trofeele posibile la nivel de club și echipă națională. Iar peste nici o lună de zile începe Campionatul Mondial. Poate că ar fi timpul ca marile forțe europene, Anglia, Germania, Italia, Franța... să încerce să disece mecanismul care a dus la această dominație totală. Pentru că rezultatele fotbalului spaniol nu au cum să fie întâmplătoare. Iar singura cale de a opri această serie interminabilă de succese este aceea de a-i înțelege nu doar în ansamblu ci și în amănunt funcționarea sistemului care produce aceste rezultate.

sâmbătă, 19 mai 2018

Finala Cupei Germaniei – Avancronică


Sâmbătă 19 mai, de la ora 20 (21 – ora României), are loc la Berlin finala Cupei Germaniei, meci care aduce față în față echipele Bayern München și Eintracht Frankfurt. Sub actuala denumire, DFB Pokal  a debutat în sezonul 1952 – 1953, astfel că întâlnirea de azi constituie a 66-a finală a acestei competiții; iar dacă luăm în considerare perioada dintre cele două războaie mondiale, când Cupa Germaniei s-a jucat sub o altă denumire, în această seară contabilizăm cea de-a 75-a finală.



Context

Bayern München va intra pe teren din postura de campioană a Germaniei, astfel că în cazul unei victorii ar realiza eventul.  Ar fi pentru a 12-a oară când echipa bavareză reușește această performanță și a doua oară cu Jupp Heynckes pe bancă. O dublă ar însemna și o despărțire triumfală de septuagenarul antrenor care va sta azi pentru ultima oară pe banca tehnică, urmând ca apoi să se retragă definitiv din activitatea de antrenor.

La ultimul meci ca antrenor al actualei echipe se află și mai tânărul său oponent. Finala Cupei Germaniei reprezintă pentru Niko Kovac ocazia perfectă de a-și lua un frumos rămas bun de la familia ”vulturilor”; iar ca lucrurile să fie și mai interesante, antrenorul croat se va găsi din vară pe banca adversarului din această seară, fiind ales ca succesor al lui lui Jupp Heynckes la Bayern. Dincolo de acest aspect emoțional, meciul are și o miză suplimentară pentru Eintracht: deși aproape tot sezonul de Bundesliga s-au aflat pe locuri de cupe europene, vulturii au terminat doar pe locul 8 în campionat astfel că victoria în finala Cupei reprezintă unica lor șansă ca la anul să joace în Europa.



Statistici și comparații

Bayern München a disputat 21 finale de Cupă, câștigând 18 dintre ele. Eintracht Frankfurt este și ea o echipă cu pedigree în această competiție, regăsindu-se de 7 ori în ultimul act, deznodământul fiindu-le favorabil în finală de 4 ori. Vulturii se află la a doua finală consecutivă, după cea de anul trecut pierdută cu 1-2 în fața Borussiei Dortmund.

Cele două echipe s-au mai întâlnit o singură dată în finala Cupei Germaniei, în sezonul 2005-2006, când Bayern a câștigat cu 1-0. În alte faze ale competiției, Bayern și Eintracht s-au mai întâlnit de 3 ori, două victorii revenindu-le bavarezilor și una roș-negrilor.

În ceea ce privește palmaresul all time în toate competițiile, cele două echipe s-au întâlnit de 106 ori. Bayern are 56 de victorii, Eintracht 27 iar 23 de meciuri s-au încheiat la egalitate. Golaverajul este și el favorabil campioanei en titre, 200 – 136.

În recent încheiatul sezon de Bundesliga, Bayern a învins în ambele partide, cu 1-0 la Frankfurt și cu 4-1 la München



Drumul spre finală




Bayern a eliminat pe Chemnitzer FC (5-0), RB Leipzig (6-5 – după penaltyuri), Borussia Dortmund (2-1), SC Paderborn (6-0) și Bayer Leverkusen (6-2)






Eintracht Frankfurt a trecut de TuS Erndtebrück (3-0), Schweinfurt 05 (4-0), FC Heidenheim (2-1 – după prelungiri), FSV Mainz (3-0) și Schalke 04 (1-0).







Loturi și indisponibilități

Jupp Heynckes a afirmat la conferința de presă premergătoare meciului că Manuel Neuer se va afla în lotul echipei pentru marea finală dar nu va fi titular. Este pentru prima dată din septembrie anul trecut încoace, când portarul naționalei este implicat într-un meci, chiar și din postura de rezervă. De asemenea Thomas Müller, care a suferit o infecție gastrointestinală în cursul acestei săptămâni, este 100% apt de joc. Pe lista absențelor se află trei jucători: Jerome Boateng, Arjen Robben și Arturo Vidal, toți trei din cauze medicale.



Eintracht Frankfurt nu are probleme mari cu accidentările, singura indisponibilitate fiind Danny Blum, un jucător care a evoluat foarte puțin în acest sezon. Lui i se adaugă Gelson Fernandes care este suspendat.


Declarațiile antrenorilor

Jupp Heynckes:  ”Aștept cu emoție meciul deoarece Berlinul este Wembley-ul Germaniei. Va fi o atmosferă frumoasă și un nou moment de referință din cariera mea. Nu mă gândesc la meci ca la unul de adio. Eu am avut deja un final de carieră în 2013 când am câștigat tripla. Nu suntem chiar atât de favoriți pe cât ne vede lumea. Într-o finală se pot întâmpla întotdeauna multe lucruri. Eintracht e o echipă muncitoare care în ultima vreme și-a îmbunătățit mult calitatea jocului. Au avut un sezon bun și va fi un meci diferit de cel din urmă cu câteva săptămâni din campionat.”

Niko Kovac:  ”Încă din startul sezonului ne-am făcut un obiectiv din reîntoarcerea la Berlin. Jucătorii au crezut în acest obiectiv pe tot parcursul campaniei și cu această încredere vom începe și meciul de mâine pentru că orice succes are la bază atitudinea corectă. Mâine va trebui să dăm totul, să ne împingem efortul până la limită. Dacă facem asta, dacă repetăm lucrurile bune pe care le-am făcut în acest sezon și, poate dacă Bayern nu e în cea mai bună zi, putem câștiga. Atmosfera este foarte bună la echipă. Băieții sunt relaxați și puși pe glume, este suficient timp mâine pentru tensiune.„



Locația

Olympiastadion din Berlin a fost construit în perioada 1934 – 1936 și a fost inaugurat la 1 august 1936 cu ocazia Jocurilor Olimpice care au avut loc în Germania. Capacitatea stadionului depășea 100.000 de locuri. A suferit două modernizări de amploare, cu prilejul Campionatelor Mondiale găzduite de Germania în 1974 și 2006. În prezent are o capacitate de 74.745 de locuri.

A găzduit printre altele meciurile Grupei A de la Campionatul Mondial din 1974, 6 meciuri de la Campionatul Mondial din 2006 și finala Ligii Campionilor din 2015 dintre FC Barcelona și Juventus. Este stadionul pe care Hertha Berlin își dispută meciurile de pe teren propriu și face de asemenea parte din circuitul arenelor unde naționala Germaniei organizează partidele din postura de gazdă. Este recunoscut însă în special ca stadionul care găzduiește în fiecare an, începând cu 1985, Finala Cupei Germaniei.



Arbitrii

Finala va fi condusă la centru chiar de un localnic, Felix Zwayer, care primește această delegare ca pe un frumos cadou întrucât chiar în ziua meciului împlinește 37 de ani. De meserie broker, berlinezul a debutat ca arbitru de Bundesliga în sezonul 2009-2010 și este pe lista FIFA din 2012. În acest sezon, în toate competițiile, a arbitrat 32 de partide arătând 126 de cartonașe galbene, 8 eliminări pentru cumul de cartonașe galbene, un singur cartonaș roșu direct și a dictat 15 penaltyuri. În acest sezon de Cupă, a mai arbitrat-o pe Bayern în victoria încheiată la penaltyuri cu RB Leipzig și de asemenea a mai condus și partidat dintre Paderborn și Ingolstadt. Este selecționat printre asistenții video care vor opera la Campionatul Mondial din Rusia.



Zwayer va fi asistat la cele două tușe de Thorsten Schiffner și Markus Häcker. Arbitru de rezervă este Patrick Ittrich.


Alte informații

În caz de egalitate după 90 de minute se vor disputa două reprize de prelungiri a câte 15 minute. Dacă egalitatea persistă se va trece la executarea penaltyurilor de departajare în sistem clasic. Nu se folosește tehnologia VAR.

Bayern va evolua într-un echipament complet roșu în timp ce Eintracht va juca în tricouri albe, șorturi negre și jambiere albe.

Spre deosebire de anii precedenți, Federația Germană (DFB) nu a mai pregătit niciun moment muzical în pauza meciului, ca urmare a protestelor unei părți importante a suporterilor, care au acuzat ”comercializarea unui eveniment care ar trebui să aibă ca subiect doar fotbalul”. Trofeul va fi prezentat spectatorilor de către două mari personalități din istoria finalistelor, Paul Breitner (Bayern) și Karl-Heinz Körbel (Eintracht).

Un grup de suporteri ai lui Eintracht parcurg pe biciclete distanța de aproximativ 550 de kilometri care separă cele două orașe. Călătoria lor a început luni și are un scop caritabil. Același grup a parcurs pe biciclete distanța Frankfurt – Berlin și cu prilejul finalei de anul trecut, atunci reușind să strângă 6500 de euro pe care i-au donat unui spital de copii din Frankfurt.

Meciul poate fi urmărit în România pe Telekom Sport 2. În Germania, partida este transmisă de posturile ARD și Sky.



Surse: kicker.de, dfb.de, fcbayern.com, eintracht.de, wickipedia.org, transfermarkt.de

Fotbal la TV – Sâmbătă, 19 mai


13.30  Metaloglobus București – CS Balotești  (România, Liga 2)  (Telekom Sport 1)
14.00  Celta Vigo – Levante UD  (Spania, La Liga)  (Digi Sport 1, Telekom Sport 3)
16.00  Juventus FC – Hellas Verona  (Italia, Serie A)  (Digi Sport 1)
16.00  Chindia Târgoviște – CS Afumați  (România, Liga 2)  (Digi Sport 3)
17.00  Sparta Praga – Sigma Olomouc  (Cehia, 1.Liga)  (Telekom Sport 4)
18.30  Bate Borisov – Dinamo Brest  (Belarus, Finala Cupei)  (Laola1.tv)
19.15  Chelsea FC – Manchester United  (Anglia, FA Cup – Finala)  (Digi Sport 1, Telekom Sport 1)



19.30  Sevilla FC – Deportivo Alaves  (Spania, La Liga)  (Digi Sport 3)
20.00  New York City – Colorado Rapids  (SUA, MLS)  (Eurosport 2)
21.00  Bayern München – Eintracht Frankfurt  (Germania, Cupa Germaniei – Finala)  (Telekom Sport 2)



21.45  Villarreal CF – Real Madrid  (Spania, La Liga)  (Digi Sport 3, Telekom Sport 4)
21.45  Concordia Chiajna – Dinamo București  (România, Liga 1)  (Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Plus)
22.00  Transmisii alternative  (Franța, Ligue 1 – ultima etapă)  (Digi Sport 4)
22.00  Clube Atletico Mineiro – Cruzeiro EC  (Brazilia, Serie A)  (Laola1.tv)
01.00  CR Flamengo – CR Vasco da Gama  (Brazilia, Serie A)  (Laola1.tv)